Un altfel de „Acasa”

Un altfel de ACASA nu are legatura cu pagina mea de facebook A.C.A.S.A. (unde nu am mai scris de multtttt). Este clar povestea mea, poate si a ta sau a celui ce citeste acum, ajutandu.l astfel sa ia o hotararire fara a ramine prea mult in suferinta.

Este un subiect despre care simt sa scriu de cate ori ma intorc de la tata, iar astazi primind aceasta poza pe telefon am stiu clar ca poza are legatura cu tata, cu mama, si mai ales cu acest „UN ALTFEL DE ACASA”.

De ce? Pai chiar e simplu raspunsul si anume:”Universul e cel pe care il desenezi TU !!!!!”

Ne dorim enorm sa ii avem linga noi pe cei dragi, pentru ca ne completeaza, pentru ca sunt parte din sufletul nostru, pentru ca si pentru ca….Mama, tata, bunicul sau bunica, sau indiferent cine mai este, e al nostru si avem undeva in noi de mici, din generatie in generatie, acea „convingere” ca trebuie sa stam linga ei, sa fim cu ei indiferent de situatie, doar pentru ca: asa am invatat, asa este bine, altfel ne vorbeste lumea, nu e moral, nu avem bani, nu putem, ne simtim vinovati, etc. Nu stam o clipa sa analizam situatia de fapt si sa vedem ca acea altfel de ACASA poate deveni pentru noi si / sau el / ea ceva confortabil, prietenos, avand si alte beneficii pe care le poti descoperi doar daca esti dispus sa o faci.

Aici incepe de fapt povestea: doi oameni, un cuplu si mai apoi fiecare pe drumul lui, si un copil care ramine la mijloc , dar aceasta va fi o alta poveste. Nimeni nu isi cunoaste viata, nu stie cum sau ce va fi insa are posibilitatea sa lupte pentru viata lui pina in ultimul moment. Daca reuseste sa aiba incredere in el, daca stie ca doar el se poate ajuta , si mai ales daca alege sa nu devina o victima, rol care de cele mai mult ori prinde si se prinde de om ca si cand asta ar deveni singura sansa de a mai fi vazut si auzit, ei bine nu putem stii….care este alegerea fiecaruia dintre noi.

La noi in familie insa, cei doi parinti, si-au impartit cele 2 roluri foarte bine, „Victima” si uneori „Pers.Nevazuta”  Mama, femeie frumoasa, puternica, de multe ori mama si tata, dura la exterior dar mult,mult prea sensibila la interior, a preferat sa ramina in acele doua roluri de cele mai multe ori.

„A nu te lasa vazut” este de fapt neputinta de a.ti accepta soarta, destinul, ceea ce ti s.a intimplat, iar „victimizarea” apare cand simti ca doar asa poti deveni „vazut’ pentru acei putini care mai sunt in jurul tau, neavand incredere in tine, in fortele tale, asteptand mereu o confirmare dinafara ta.

Am ales cu greu sa o las pe mama intr-un ALTFEL DE ACASA, dar uitandu-ma in urma , facusem alegerea mai usor decat am facut.o acum. Si cum devenise mult prea greu totul, decizia a venit exact la momentul potrivit, cand reusisem sa ma descurc singura fara a mai avea nevoie sa fie ea in preajma mea 100%, si asta m.a ajutat sa hotarasc pentru binele meu dar si al ei .

Acest ACASA, pe care unii nici macar nu il pronunta de frica a nu fi auziti si luati la intrebari, se poate numi foarte usor azil, casa de batrini, sau cum o mai fi. Ar trebui sa fie acel loc in care fiecare om isi va trai batrinetea in liniste si armonie, sau cum imi place mie sa ii spun CA LA HOTEL, pentru ca eu asa vad lucrurile: ai cazare, ai curatenie, ai 3 mese pe zi, haine curate, asistenta, mai ceva ca un  hotel cu acte in regula.

Dar asa cum scrie si in poza articolului meu, UNIVERSUL E ASA CUM IL DESENEZI TU, iar fiecare il vede intr-un  anumit fel, la un moment din viata lui. Si culmea ca tot ce incepe sa apara in jur va fi asa cum tu ai desenat fara a te gandi prea mult. Nu ai ales sa vezi toata poza, ci doar o bucatica, uitand ca”totul” vine la pachet: sentimente, oameni, situatii, stari, emotii, vreme, etc. Suna ciudat, nu?

Pentru mama nu a fost alegerea buna, fiind  alegerea mea, insa nu a avut de ales, era lectia vietii ei, lectie grea de altfel, dar in timp a reusit sa accepte tacit, iar spre final, pentru ca nu recunoscuse niciodata ca a gresit sau poate nu a hotarit corect, nu mi.a spus ca facusem ce a trebuit, dar mi.a spus ca ma iubeste, ceea ce in 30 si ceva de ani nu auzisem. Asadar era o mare realizare sincer ! A reusit sa fie linga mine in cele mai frumoase momente dar si in cele mai grele si am reusit sa ne facem destainuiri pe care nu reusisem sa le avem in adevarata noastra casa, acolo unde parca eram mereu in contradictie. Si. a canalizat cu siguranta energia negativa , frustarea, supararea pe ea si pe viata in cei care erau acum linga ea in fiecare minut, si a lasat bucuria si iubirea , aceea pe care o avea ascunsa in ea,  sa mi.o impartaseasca.

Cu tata hotarirea a fost mai grea, desi tata este cea mai buna persoana din lume, care foarte rar devine sever sau ridica tonul, cu o incapatinarea dusa la extrem de multe ori, dar cred ca la fel ca mama un om care nu a cunoscut iubirea 100%.

Cu o durere parca in mijlocul sufletului, asa cum nu as vrea sa simta nimeni niciodata, am reusit sa caut o varianta mai buna a acestei Acasa, decat la mama, si sa las Universul sa decida daca va fi permanent sau va fi doar o perioada.

Tata este mult mai deschis la acceptare, chiar daca nu o verbalizeaza cu subiect si predicat, dar iti comunica hotarirea lui atunci cand simte. Iar Dumnezeu a lucrat prin oameni, exact asa cum trebuia sa fie.

M.am simtit suparata, frustata, cateodata nedreapta pentru decizia pe care am luat.o, mai apoi m.am gandit ca acasa la noi, fiind toti totul este mai putin costisitor, pina cand m.am oprit eu pe mine intr-o zi si mi.am spus ca si cand mi.as fi dat doua palme:

• Inceteaza sa te mai simti asa, analizeaza totul, pune in balanta si trage linie !

Si asa am facut:

• are o pensie care sa ii ofere confortul necesar de a sta singur intr-o camera stil garsoniera, chiar daca imi dorisem companie pentru el, am realizat ca tabieturile tv le avem toti vor fi un motiv de cearta, deci am renuntat la coleg si am acceptat sa stea singur
• are colegi cu care sa comunice, Doamne cat de important este sa nu mai stea singur pina noi ajungeam acasa, sau sa stea singur la el acasa. Singuratatea devine cel mai mare dusman, fara sa realizam noi cei ocupati cu serviciul, casa, copiii, etc
• are mesele la ore fixe, zilnic altceva, iar acasa avea de asteptat dupa cineva care sa ajunga pentru a-i incalzi o mincare care poate a fost si ieri
• are curatenie zilnica
• urca si coboara la masa, in curte, se mai loveste de  colega sau colegul, asteapta sa vada cine intra sau iasa si totul DEVINE DIFERIT fata de singuratatea de acasa.

Si de abia atunci vina simtita in suflet, s-a diminuat.

Ceea ce m. a ajutat enorm si mai ales ceea ce apreciez la el este faptul ca mereu imi spune cat de multe are, cata mincare buna si prajituri au, ce bine este, ca urca si coboara, ca iasa afara, si mai ales ca nu mai este singur. Si da, am simtit cumva ca fusesem vinovata ca poate am uitat sa merg mai des la el sau sa iesim toti cand era acasa.

Bucuria aceea conteaza cel mai mult pentru mine, ca si cand ar fi o lectie din care invat si invat: cat de putine ai nevoie pentru a fi fericit!

Nu mai conteaza nimic de fapt , conteaza doar prezentul si acest Univers pe care a stiut sa il deseneze si care ii tine mintea ocupata, ocupata in prezent, nelasandu-l sa alunece din nou in trecut. Iar aici el a castigat fata de mama !

Ce pot sa spun mai mult decat sa va lasati deoparte: daca e bine ce fac sau nu, orgoliul, ce spune lumea, etc, si ganditi.va la un singur lucru: el sau ea, omul acela drag nu va mai fi singur, si aceasta e cea mai importanta parte din tot! Pentru ca doamna pe care o aducem acasa, vine si pleaca, nu are rabdare sa stea si sa asculte aceeasi poveste, nu are timp sau rabdare si atunci tot acolo ajungem.

Uitati.va doar atunci cand va hotariti sa faceti alegerea, nu la cati bani va ramin voua din pensia omului drag daca il veti duce intru-un altfel de acasa, nici care e diferenta pe care trebuie sa o dati (asta in cazul in care va permiteti) ci la confortul lui.

Luati.va papucii „lui sau a ei” si vedeti daca voua v.ar placea. Nu ii lasati undeva doar pentru ca e „privat” ci verificati, nu acceptati sa  aiba un pat pe hol nici macar provizoriu , pentru ca nici macar tu nu ai dormi in asa conditii, nici nu incepe sa te certi cand el va exagera spunand ca poate mici rautati,  pentru ca si tu ai trecut prin asta cand era cu tine. Asculta.l si da.i dreptate, fa.l sa se simta bine, creaza.i ca un unui copil un mediu in care sa se simta in siguranta, si vei vedea ca acceptarea lui va aparea in timp.

Lasa mustrarea, frustarea si ce mai simte sufletul tau, si alege asa cum ai alege pentru tine, si totul se va aseza frumos !

Dar pina atunci, sa fie sanatate fizica si mentala pentru noi toti ! Sa fie cu acceptare, si mai ales cu reusita de a face ceea ce ne dorim, asa cum ne dorim, realizand ca avem puterea sa ne modificam viitorul cu mainile noastre!