Nu , nu mai astept pana la 50 de ani, o sa o fac la 45, si stiu si cine se va ocupa de tot. Despre ce este vorba? O sa aflati curand, ca doar nu mai e mult pina la 45 de ani , nu?
Pina atunci scriu, scriu cand ma simt inspirata, cand vad ceva ce ma face sa simt ca pot umple o foaie de hartie, cand reclama de la tv imi dezvolta instant in minte o poveste, cand plimbarea de seara alaturi de catelul meu ma face sa simt ceva diferit, cand copila mea imi da idei, cand parintii mei ma emotioneaza atat de tare incat stiu ca trebuie sa le dedic lor si poate altora ca ei cateva randuri, cand stand la volan pe un drum lung, norii imi apar in fata creand o poveste printre razele de soare sau picaturile de ploaie, si scriu in multe alte situatii…..
Nu am acel stil clasic, nu am limbajul curat al unui profesor de limba romana sau al unui critic literar, nu scriu asa cum o fac altii de parca nu ai mai lasa randurile dintre degete, dar scriu asa cum simte sufletul meu, si asta e cel mai important.Scriu din ceeea ce am trait, din ceea ce am experimentat, caci am trait cat altii intr-o viata, cu bune si cu rele, scriu din fericire sau tristete, scriu pentru ca asta ma face sa ma simt libera, ma face sa ma simt EU intr-un fel in care nimeni si nimic nu ma mai face sa ma simt !
Sunt mai nou atenta in jurul meu, si am ajuns sa ma las inspirata inclusiv de melodia din spatele reclamei de la crema de maini, pentru ca acea melodie imi deschide iar gandul de a scrie cateva randuri.
In copilarie scriam in jurnal, ascunzandu-l de ai mei, mai ales de mama, din frica de a nu ma critica, de a nu ma certa ca ei nu le impartasesc ceea ce ii pot impartasi unei coli albe de hartie fara viata. Hartia aceea suporta multe, nu critica, nu striga, nu urla, nu are conflicte legate de tine sau de ea, nu se zbate de neputinta , ci doar tace si te lasa sa te descarci asa cum nimeni si nimic nu o face.
Tehnologia a „furat” acea bucurie pe care o aveam cu totii, iar secolul vitezei, ne pune mai usor in contact cu ceilalti la un click distanta, facandu-ne sa uitam de hartia alba de altadata. Scriem in telefon, pe laptop, dar nu scriem in suflet si mai ales din suflet asa cum o faceam atunci cand luam stiloul si umpleam foaia, fiind atenti sa nu gresim, sa nu murdarim, dar sa transmitem cat mai mult din ceea ce simtim.
Mi.ar placea sa dau fiecarui copil de cand invata sa mizgaleasca un jurnal, da un jurnal de mizgalit, pentru ca acela este modul lui de a se elibera, iar mai apoi sa il poata umple cu ganduri si emotii despre tot ceea ce traieste si experimenteaza , fara sa ii fie frica sa il lase undeva prin camera sau pe noptiera de linga pat.
A scrie despre tine, despre ceea ce simti, despre emotiile si sentimentele tale nu inseamna sa fii un om slab, nu inseamna ca esti mai mult sau mai putin decat restul, ci pur si simplu inseamna sa inveti sa te accepti, sa te cunosti si sa te poti vedea asa cum doar tu stii sa o faci, fara a astepta acceptarea sau validarea celor din jur.
Jurnalul poate fi o terapie, mai ales cand inveti sa il scrii fara frica, asumindu-ti fiecare rand.
Parintilor sau bunicilor le-as spune ca atunci cand il gasesc si il citesc sa ramana o clipa cu ei insisi si sa caute sa vada de ce eu sau tu nu am avut curajul de a merge direct la ei sa le spunem ce avem pe suflet, si am ales o alta varianta. Si-atunci cand ei vor intelege beneficiul, vor scrie chiar si ei asa cum nu au mai facut-o pana atunci, golindu-si inima de greutati adunate.
Citeste randurile gasite, dar lasa-te purtat printre ele, putand descoperi copilul, omul, fiinta aceea ascunsa fara sa vrea sau aratata lumii mult prea ocupata pentru a o vedea…. Descopera tot ce scrisul iti arata ca o revelatie a celui ce a scris si mai ales a ta, a celui care a citit si a vazut noutatea!
Scrisorile de mai demult, mirosul de cerneala de pe hartie, timbrul care abia se lipea pe plic, emotia cu care cautam in cutia postala sa vedem daca am primit ceva, asteptarea pina deschideam plicul, ne faceau sa traim emotii si stari de mult uitate.Mintea a uitat sa mai umple sufletul de acele sentimente gasite odata cu exersarea scrisului pe o coala de hartie.
Asa ca, scrie om drag oriunde esti si mai ales oriunde simti. Scrie pe telefon sau laptop, pentru ca ideile si gandurile tale vor ajunge instant la ceilalti, dar scrie si folosindu-ti degetele pe o coala simtindu-i mirosul inconfundabil, si lasa-te sa visezi la ceea ce va fi. Scrisul de mina spune totul despre tine, despre cine esti si ce simti, el este acel TU cu adevarat.
Astazi, am invatat sa scriu fara teama ca nu voi fi inteleasa, fara frica de a fi criticata, fara a cauta acceptarea celor din jur, astazi scriu fiind ASUMATA, si mai ales ASUMINDU-MI totul, si asta imi da o LIBERTATE interioara nemaitraita pina acum!
Hai scrie si tu si o sa vezi ce sentiment de bucurie te va cuprinde.
Scrie indiferent de starea in care esti si vindecarea va aparea !
Da, revelatia scrisului mi s-a arata acum: SCRISUL ESTE VINDECATOR !!!!!!
Waw, chiar este magic !!!!!!
