Jurnalul celor 14 zile

Incepe simplu, asa ca si cand stii clar ce este si cum se manifesta, doar ai trecut prin asa ceva de mii de ori de.a lungul anilor, nu? Ei bine , de data aceasta chiar e diferit. Pro vaccin sau impotriva nici macar nu mai conteaza atunci cand te trezesti „agatat” in povestea asta. Stai si iti spui ca tie clar nu ti se va intimpla desi toti in jurul tau parca mormaie doar despre asa ceva: prieteni, tv, discutii, net, parca am si uitat sa mai povestim despre alte lucruri.

Ne doare ca nu putem merge la restaurant sau in magazine de parca asta ar fi programul nostru normal, uitand ca de fapt e mai important sa fim safe la minte si la trup.

Ne cautam mai apoi personajele care puteau sa ne aduca in „acel prag” de parca si asta ar ajuta la ceva, sau cu ceva. Simpla ta prezenta „acolo” in boala devine de fapt the most important thing, si tu vei fi singurul care vei putea gestiona totul. Ramai in sfarsit „pe picioarele tale” cam greu de dus, asa ca si cand ai avea o reteta magica . Stii clar ca primele 5-7 zile vor fi mai grele, asa se spune, si toti incep sa turuie simptome si moduri de a manifesta boala, dar dragilor OPRITI.VA !!!!!! Fara sa va dati seama inoculati bolnavului toate acele stari, mai ales daca fara sa vrea se lasa prins in mrejele povestilor. Deschizi tv sau netul si totul e nesigur si sumbru, deschizi telefonul si vocea de dincolo iti mai spune din auzite sau traite, altele, si te mai miri ca la un moment dat corpul clacheaza????

Nici nu are cum sanu !!!!! Nu esti Zen sa poti sa iti gestionezi mintea 100%, iar daca reusesti asta e chiar bine.

I.as sfatui pe toti cei care „se pricep”din bunavointa sau cunoastere, sa fie asa cum i.am avut eu pe ai mei, pe modul silent, si doar au spus sa fac aia sau cealalta fara a adanci ideea sau problema, fara a mai crea ceva in mintea deja obosita de boala. Si pina la urma, oricum fiecare corp isi traieste propria lui „fantezie” caci cred ca e mai mult decat o boala. Cand crezi ca totul este bine, mai apare ceva care sa iti demonstreze ca o luam de la capat sau poate ca acel gol din tine era „bolnavior”. Nu trebuie sa avem diagnosticul in buzunar pt a fi bolnavi, nu trebuie sa fii luat „in evidenta”, ci pur si simplu sa fii obosit de tot si toate, mult prea gandit sau agitat, mult prea prins in munca zilnica, uitand de tine ca si fiinta , ca si corp. Eu stiu acum clar ca asta am uitat, si ca mi s.a parut ca totul trebuie a fi pe fuga, in viteza si in graba ca doar cum altfel?

Acum dupa 14 zile, pasii mei au devenit mai mici, cumva laba piciorului s.a micsorat lasand viteza in urma, pentru a face loc timpului incet ce vine si care sa bucure fiecare calcare .Inca nu simt pamintul sub talpi, ca si cand as levita pe suprafata lui plin de frunzele aramii ale toamnei gata sa ma primeasca cu bratele deschise, doar sa am rabdarea necesara. Ma grabesc si mai uit dar imediat parca cineva ma trage din spate pentru a ma opri: Stai, inca mai e timp, si mai ai atat de mult timp!!!!!!!!!!!

Ani de zile am fost invatata sa traiesc in goana, in viteza, in acel freamat de du-te vino pe care astazi mi se pare firesc sa nu il mai aud sau simt atat de pregnant. Parca ar fi fost inuman sau ireal sa fie altfel, si de ce? Pentru ca asa au fost si nostri , pt ca fiecare om, masina se grabesc de parca maine s.ar sfarsi totul.

Ai 14 zile doar pentru tine, dar de fapt ai 14 zile in care sa iti ingrijesti corpul sa fie bine, sa treci peste febra ce se indarjeste sa ramani ferma linga tine, intrebandu-te ce poate fi mai mult de atat?

Din ziua 11 parca lucrurile se schimba un pic in bine, fara sunetul asurzitor al telefonului pe care l.am setat pe vibratii si care chiar a inceput sa sune mult mai putin decat o facea altadata, fara durere sau febra. Catelul a ramas prietenul meu fidel lipit parca de mine si de tot ce simteam, tresarind la cate o tuse mai ciudata, sau grimasa facuta fara sa realizez.

Izolarea nu e atat de rea pe cum se vrea a fi si la cum se vehiculeaza, mai ales ca nici macar nu ai timp sau nici macar nu poti sa faci altceva decat sa fii tu cu tine, asa ca ce agitatie ti.ar mai lipsi?

Inveti asadar sa lasi incet fraul din mana, inveti sa mergi ca si cum ai pasi pentru prima data de pamanint si nu ai vrea sa il strivesti, uitandu-te la fuga celor din jur, o fuga in care si tu te invarte.ai acum cateva zile.Totul se misca in continuare cu sau fara tine, avand un anumit mers, si totul in bine.

De.a lungul acelor zile „rele” am simtit mai apoi ca mama a fost cu mine, mai ales cand era greu peste noapte. M.am bucurat ca  ea si inca cativa „prieteni”au fost linga mine, pentru ca Dumnezeu stie cum sa le aseze pe toate pentru fiecare in parte.

In final am realizat ca viata e frumoasa, ca vreau sa o traiesc pe incet inainte bucurandu.ma de tot,  chiar cu mai putin, dar suficient.

Fa pasii mici de astazi inainte, si lasa.te purtat de viata asa cum doar tu si simturile tale au stiut a vrea sa fie lasate. Bucura.te ca astazi esti aici si lauda.ti bucuria de viata !