Copilarie versus Maturitate !

Dupa ce m.am uitat astazi la filmul „Pustiul”, film care te face sa renunti la vizionarea lui in primele 30-40 minute, am realizat ca vizionam un film magnific in care copil de 8 ani se intilneste cu el cel care deja are 40 ani, fiecare avand revelatia lui personala:

• copilul fata de adult ca va ajunge un „ratat” pentru ca e singur la 40 ani, fara familie si copil
• adultul ca e iar in trecutul pe care memoria lui l.a tinut ascuns atat de bine ani de zile, doar pentru a uita faptul ca era un baiat mic, gras, fara prieteni, care lua mereu batatie de la toti inclusiv de la tatal lui

Am realizat atunci ca ne dorim multe cand suntem copii insa ajungem sa „ne maturizam” mult prea repede din cauza celor din jurul nostru , inclusiv a parintilor care ne spun ca trebuie sa ” fii serios” si mai ales ” sa te maturizezi pentru ca nu mai esti copil” (vorbim de 10 ani poate, hahaha cand daaaa suntem copii inca……)Mai apoi apare scoala unde nu mai ai voie sa fii copil ci e necesara seriozitatea si o oare care retinere in a -ti expirma dorintele sau gandurile, si uite asa incet incet uiti de bucuria de A FI COPIL, cand poti sa faci sau ar trebuie sa poti sa faci tot ceea ce sufletul tau isi doreste, evident in limitele bunului simt.

Imi amintesc ca imi doream cand eram mica sa devin astronaut, insa mi s-a spus ca nu am cum , e ceva greu, neaccesibil, dificil, mult de munca, de invatat, etc si uite asa gandurile si dorintele s.au canalizat catre altceva ce era mult „mai bine vazut ” pentru viitorul ce urma sa vina. Cred ca de fapt „meseria” aceasta avea legatura cu Universul, cu necunoscutul, cu tot ce este acolo, cu ceva la care poti ajunge usor insa pe un drum mai greu accesibil la prima vedere.

Acum daca stau sa ma gandesc nu stiu ce altceva mi.ar fi placut sa devin, imi doream sa fiu balerina sau cantareata, si asta clar nu era o meserie mi s-a atras atentia, asa ca incet incet am uitat si de asta si am mers mai departe.

Problema care ramine insa si pe care am vazut.o si in film era clara: uitam de noi, de bucuria noastra personala, acea bucurie a sufletului care este de fapt cea mai importanta, doar pentru a face ceva ce ne.am dorit sa fie altfel in copilarie sau pentru a realiza ceva ce  altii isi doreau……

Daca as lua viata in maini cu adevarat, ce as face oare?

Dar tu?