Ce ai alege daca….?

Oprita pentru o clipa din leneveala si strafulgerata parca de un gand, m.am intrebat: ” Daca maine ar fi ultima zi din viata mea ce as alege sa fac?” GOD !!!! Intrebarea acesta mi.a blocat orice gand, idee sau putere de a mai spune ceva, si am realizat ca zilnic facem lucruri pentru ca trebuie, pentru ca e munca mea zilnica, jobul meu, familia, copilul, catelul, etc si mai apoi daca ramine timp facem si pentru noi ceva, pentru ca ne place sau pur si simplu pentru ca ne dorim.

EU nu vreau sa il manii pe Dumnezeu, pentru ca imi gasesc timp sa lenevesc, sa citesc cuibarita intr-un fotoliu, si pentru asta ii multumesc Domnului pentru zilele mele nu mai sunt atat de aglomerate.

OK….Dar intrebarea ramine:

„Ce as alege sa fac doar pentru mine” ?????

Ei bine, nu stiu sincer. Cred ca inafara zilelor de concediu cand totul este pe incet inainte, cu relaxare, bucurie si fara viteza, in rest munca ne acapreaza pe fiecare in ceea ce facem zilnic, fie angajat sau antreprenor. In ambele cazuri esti acolo, trebuie sa raspunzi la telefon sau mailuri sau cine mai stie ce, si nu poti fi in vacanta 100% din timp.

Uite cum am reusit sa scriu atatea fara a da un raspuns clar la intrebarea mea, asa ca revin si cred ca: in primul rand nu as mai avea timp de „lenevit” pina tarziu in pat la un film bun cum fac de multe ori, mai ales in week.end cu cafeaua linga mine. Am scris pe hartie aceste ganduri, si printre ele parca inca mai aveam timp sa ma gandesc la raspuns dar tot nu aveam mintea limpede, pentru ca habar nu am cum sa traiesc o zi doar pentru mine.

Ma hotarasc ca astazi este ziua cand voi experimenta „aceea zi” asa ca: ma ridic din pat pentru prima data intinzandu-mi oasele, si ma indrept catre bucatarie in picioarele goale simtind raceala gresiei pe pielea calda. Imi pregatesc un capuccino in paharul ce statea pe raft de vreo 15 ani asteptand momentul lui. Imi intind mana si deschid geamul larg,inspirand aerul rece si curat de parca ar fi primul inspir din viata mea, iar paharul aburit din palmele mele parca s.ar ascunde somnoros.Ochii mei se opresc asupra oamenilor grabiti , din cauza frigului mi.ar placea sa cred, si ma simt prinsa parca intr.o bula in care totul se misca cu incetinitorul. Frigul care a cuprins bucataria imi trezeste simturile fugind pana la talpele goale aproape inghetate, ceea ce ma readuce aici si acum. Oftez adinc gandindu.ma ce bun ar fi fost un masaj, o baie calda, o calatorie, si cine mai stie cate, insa astazi aleg sa ma imbrac cu ce nu mai folosisem de atata timp, sa aplic putin machiaj pe fata calda, sa iau lesa si catelul si sa plec la o scurta plimbare pe strazile inca linistite ale orasului, cautand parca fiecare obiect nevazut pana atunci, fiecare pom , magazin, stilp, banca, ca si cand o poveste s.ar desprinde din tot si toate.

Astazi am timp sa.mi iau copila de mina, sa o simt toata cum respira, cum doarme si cum se alinta inca in somn, sa ii miros pielea, sa o privesc cum inclusiv catelul o iubeste asa fara cuvinte. Ma cuibaresc linga ea, revenita de la plimbare si sunt acolo pentru cand ochii ei mari se deschid spunand „Mamaaaaa”. E cel mai lung si dulce cuvant, potrivit in orice dimineata. Ne hotaram sa ne imbracam cele mai frumoase haine si bijuterii, si pentru ca ea adora sa ma vada machiata, o voi face pentru ea.

Nu uit sa scot ZAMBETUL ascuns de mine si de lume de mult timp, uitat undeva intr.un sertar al corpului meu, si il las sa imi cuprinda toata fata, fiecare por si fiecare bucatica a corpului meu, ca o revelatie a bucuriei.

Micul dejun astazi va fi in oras ca intre prietenele ce nu s.au mai vazut de mult, povestind ce ne dorim sa fim, sa devenim, de ce nu radem mai mult, de ce ne lasam cufundate in supararile zilei care maine poate sa nu mai fie….Ioana nu intelege de ce iar vorbim despre aceste lucruri de adulti , si ma gandesc ca poate cel mai usor pentru ea ar fi sa aiba asternute gandurile mele pe o hartie pentru atunci cand va simti nevoia, cand va avea mai ales nevoie de ceva real si sincer despre ce am fost eu, ce suntem noi si cum ar fi potrivit fiecaruia sa fie. E abia ora 11 si cate mai putem sa facem !!!! Nu mai e timp de calatoriile acelea lungi, sau de alte lucrurile ce necesita timp de pregatire, bani, calcule, etc, acum e momentul prezentului cand primim ce avem si ne bucuram mai ales de noi si atat. Restul este efemer……..Astazi a sosit timpul calatoriei interioare prezente, iar mintea mea e inca blocata. Nu e ridicol cum ne invatam singuri sa ne sabotam zi de zi? Nu e ridicol cum nu invatam la scoala sa ne bucuram de viata, de putin, de simplu si mai ales sa ne inconjuram de oameni buni si lucruri frumoase?

Cand crezi ca detii controlul vietii tale, cand crezi ca ai notiunea timului, faci planuri mari pentru viitor, pentru maine sau luna viitoare, pentru la vara sau la iarna, pentru cand vor fi bani, cand va fi timp, cand voi avea concediu , cand merit si cine stie ce mai gaseste mintea sa iti puna pe lista.

Acum e momentul cand te bucuri de azi, de ceea ce ai acum si atat.Astazi traiesti pentru prima data in prezent, singurul real , adevarat si pe care il poti avea.

Cand ceasul bate ora 12, undeva in oras printre cladirile mari, imi dau seama ca nu am nici ceas, care a devenit ca o piesa rara pentru mine,  si nu am nici telefon…Ne plimbam pe strazi, relaxate si vesele, uitand de frigul care incet se prinde in parul nostru si se cuibareste parca in noi. Doar catelul se grabeste catre ceva ce nici el nu stie ce este.

Poate o seara in pijamale de care am tot vorbit, un film la cinema, o cina romantica in doi, un pahar de vin pe un sezlong linga o piscina si cate si mai cate imi vin in minte ca miar placea sa fac. Ma intorc brusc si ii spun Ioanei ca plecam la munte, doar ca 4 ore de drum intr-o masina dus-intors nu este exact ce imi doresc pentru astazi, astazi nu mai e timp….asa ca hai sa mergem acasa sa pictam iar la prinz  sa fugim si ii luam pe cei dragi noua la masa. In mijlocul saptaminii? acum? astazi? sunt inca la birou si mai am atatea de facut….incep sa curga intrebarile si afirmatiile de parca nu ar trebui sa avem toti un program de masa, pe care evident nici eu nu l.am avut si nici ei nu il a, preferand sa manince printre hartii, pe drum catre birou sau pe strada pina ajung unde trebuie. Recunosc toate acestea, bine cunoscute mie, pe care zilnic le practicam, dar acum am ajusn sa ma mir cand le aud sau vad, si asta  doar pentru ca la mine e alta persepectiva…..

Hai lasati macar 1 zi pe saptamina prinzul sa fie prinz acasa sau in oras fara munca si telefon, venerand astfel corpul nostru si mai ales pe noi insine. Si uite asa, mincarea a avut parca un alt gust, un gust necunoscut pina acum, fara graba si agitatia zilnica. Am simtit doar graba celor de linga mine care printre telefoane si multe ganduri, isi doreau sa ajunga din nou la birou, fara a putea savura in intregime mincarea din fata lor….

Ajunsa acasa, mi.am luat pantofii mov cu toc, mi.am pus un pahar de vin si cuibarita in fotoliul masiv din living am savurat linistea care ma cuprinsese. Copila mai ramasese pe afara cu cei de varsta ei. Placa preferata a inceput sa se auda in surdina la pick.up. Mirosul cartilor m.a atras intotdeauna iar acum mi.am cufundat nasul in ele descoperind catifelarea paginilor si mirosul acestora. Am decis sa scriu o scrisoare fiecarei persoane dragi mie, iar seara a intrat incet in scena, tacuta si fara sa o simt, putand doar sa te bucuri de frumusetea culorilor aparute pe cer intre zi si seara.

Printre colorat si palavragelile cu cei dragi, am pregatit cina cu luminari, cu vesela lasata intr-un dulap pentru vremuri bune, cu paharele acelea pe care mama le tinea „de bune” pentru „timpuri bune”, timpuri pe care ea din pacate nu le.a mai apucat….Astazi scoatem tot pentru a ne bucura de tot.

Fara prea multe cuvinte , a fost cea mai frumoasa cina, in care ne.am bucurat unii de altii.

Cum a trecut ziua fara telefon, ceas, TV, facebook? Ei bine, atat de repede, cu ganduri multe si apoi fara ganduri, pentru ca erau puse pe „pauza”dar altele isi faceau loc, si tot asa pina cand am decis sa le opresc:

„Ce vreti voi acum la final de drum???? Ce ati putea schimba voi din ce a fost, din ce este sau ce ar putea fi???? Cu ce ma mai puteti ajuta decat sa ma lasati intr-o liniste pe care nu am avut.o niciodata, fiind parca obligata sa va ascult clipa de clipa, non stop, sa va simt cum cresteti si va dezvoltati, si doar uneori ramaneati in liniste! VOI sunteti creatia mintii mele, care poate lua forme diferite si diverse, care imi poate face ziua mai buna sau mai rea, dar cu ce ma ajuta toate acestea acum? Nu am stiut pina acum ca am fost victima voastra in majoritatea timpului cand m.ati acaparat. Astazi sunt LIBERA, voi nu mai sunteti, pentru ca nu mai aveti timp, astazi sunt LIBERA, si stiti cum se simte mintea libera si goala? se simte FERICITA !”Astazi am avut puterea sa nu va mai ascult, sa va opresc, si sa fiu Fericita atat cat mai era !

Cand noapte si-a intrat in drepturi, ne.am asezat toti patru in patul din sufragerie, care parea mult prea mic pana astazi, si am stat ghemuiti unul in altul, creandu-ne loc, simtindu.ne asa cum doar sufletele stiu sa simta !!!!!!

O rugaciune si mai apoi…..noapte buna viata draga……. !!

Bun venit unui alt inceput……..

P.S. Totul este in regula cu mine, insa daca ar fi sa va puneti si voi aceasta intrebare cum ar arata ziua voastra???? Cum si ce ati simti? Ati stii ce sa faceti? Nu mai pierdeti vremea si luati o hartie si scrieti poate asa deveniti constienti si va opriti un pic din fuga asta nebuna. Uitati.va daca stiti sa traiti pentru VOI aici si acum, in prezent!!!!

Eu si dupa acest articolu tot mai invat sa fac asta…….

Va imbratisez cu drag !

Deva, 09.Ianuarie 2021