40 la brat cu 80 !

40 la brat cu 80 merg incet ,  clatinandu-se usor in aerul cald de toamna tarzie. Se aude doar gafaitul si zgomotul pantofilor care se tarasc pe asfat in timp ce pasim amindoi pe aleea aglomerata. Lumea vine si pleaca, cu chipul acoperit de masca zilnica sau de masca pe care s-a obisnuit sa o poarte natural ca si cand ar fi o parte din rutina, iar noi ne facem loc printre toti si toate in liniste deplina.

„E atat de frumos ” spune el uitandu-se catre dealul plin de locuri vesnice.

Ma doare bratul pe care corpul lui se lasa greu ca intr-un baston, si in timp ce facem schimb, el imi spune usor „lasa.mi mie sa iti duc poseta”  si „daca nu mai poti ma duc eu uite asa incet”. Ma cuprinde parca rusinea ca ma pling pentru ceva asa minor, si ii sustin bratul cu mai multa putere, astfel incat sa ma simta acolo linga el.Il privesc dintr-o parte, si il vad aplecat de umeri, ca si cand povara vietii si.a lasat amprenta mult prea vizibil. Chiar daca nu este omul care sa se framinte de ceea ce spune unul sau altul, de tot ce viata i-a oferit, asta nu inseamna ca in interior nu sunt sute sau mii de ganduri care mai ales acum, la varsta singuratatii, il napadesc. Il apasa greu cu siguranta, lasand urme pe umerii sai. Parul grizonat, si sprincenele voluminoase, lasa se se vada ce barbat frumos si ager la minte a fost in tinerete. Isi intoarce privirea catre mine si zambeste larg, bucurandu-se de plimbare.

Cu pasi inceti dar siguri, ziua de duminica  este prilejul cand eu reusesc sa imi fac timp sa iesim la o cafea. A devenit cumva un ritual, pe care sunt sigura ca il asteapta ca un copil care asteapta sa vina Mos Craciun, pentru ca vine atat de rar….

Ne asezam la masa si ne bucuram de razele soarelui care ne incalzeste in prima zi de noiembrie.In jur se aud copiii urland si alergand cu veselie, iar  oamenii in varsta care stau la mese in fata unei cafele depanand amintiri din tinerete paca sunt tot mai multi.

Realizez ca noi nu suntem prezenti la ceea ce ne inconjoara,  avand in minte mereu ceea ce este de rezolvat, de organizat. Pentru ei, cei in varsta, timpul a devenit o alta dimensiune.

Linga fantana arteziana din centrul orasului e plin de lume, copii, si pasari. Ochii lui se lumineaza cand vede o multime de pasari ce sunt hranite de o doamna, bucurandu-se de caldura zilei.

„Cineva ar trebui sa hraneasca pasarile zilnic! ” spuse el cu ingrijorare in voce.

Realizez ca fiecare este atent la lucruri diferite: pentru el conteaza prezentul acum si aici, pentru noi gandurile si ce va fi sau cum va fi, devine important, ca si cand am trai intr-un viitor care oricum se poate schimba in orice clipa fara sa ne intrebe daca ne dorim sau nu.

Ma uit la el zambind si imi dau seama ca e mai prezent decat mine, si mai ales ca e atat de bucuros ca suntem aici, acum, desi atunci este singur parca ar fi  mereu in viitor. Simt acest „viitor”atunci cand imi vorbeste de ziua lui nastere explicandu-mi ca el de fapt a implinit cu 1 an mai mult decat varsta reala, atunci cand in noiembrie imi vorbeste de Mos Nicolae care vine peste cateva zile, si totul parca ar vrea sa il duca cat mai repede la usa varstei de  90 ani !

Ii simt parca frica din spatele cuvintelor, frica aceea ca poate maine nu va mai fi nimic, ca poate maine lucrurile se vor termina. Traieste astazi pentru astazi, iar maine cine stie ce va fi? E ca la loterie ! Despre ieri nu mai vorbim pentru ca a fost deja, deci…ce mai ramine decat clipa de fata?

Se bucura enorm cand reusim sa ne facem timp sa ajungem la el, noi cei care se presupune ca avem libertate de miscare, ca putem merge oriunde, ca putem face orice ne dorim, ajungem asa de greu, sau poate nu atat de des cum ne.am dori.

Iar cand ajungi acolo, nimeni nu te critica ca ai intarziat cateva zile sau cateva ore, ca ai ajuns prea devreme sau prea tarziu, ci pur si simplu se bucura de tine si mai ales de prezenta ta. Venirea ta este asteptata cu tot ce este mai bun din casa, asezate elegant pe masuta din sufragerie linga pozele tale, ca un omagiu adus vizitei tale.

Si atunci acest „viitor” grabit poate ca este de fapt drumul catre tine, sau drumul catre o alta dimensiune spre care fiecare merge la un moment dat……

Scriind aceste randuri, realizez cat de mult isi doresc ei prezenta noastra, si cat de aglomerata este viata noastra zilnica.Ne gasim timp atunci cand ceva se opreste din normalitate si ne promitem solemn ca nu se va mai repeta,, insa lucrurile redevin la normal cand normalitatea se reinstaleaza. Cred ca este fluxul vietii, sau poate ca este fluxul in care  traieste fiecare.

Imi aduc aminte fiecare leu pe care l.am primit, fiecare ajutor atunci cand am avut nevoie chiar daca iubirea nu a fost in cuvinte sau in felul in care imi doream a fi: exprimat, simtit, palpat. De fapt iubirea a fost  modul in care fiecare si-a exprimat bucuria, daruinta, devotamentul si grija fata de cel iubit,  modul personal in care am  reusit sa ne aratam sentimentele, de cele mai multe ori conform unor convingeri : „asa trebuie” sau ” asa este bine’ pina la „asa fac pentru ca asa simt eu” . Nu stim cum a gestionat iubirea nici mama , nici tata si nici macar sotul sau sotia, copilul, bunica si asa mai departe. Nu stim cum familia noastra a creat ceea ce simtim noi acum, si mai ales cum am ajuns sa ne comportam in acest fel, poate datorita unor tipare vazute si mai ales simtite zilnic.

Una peste alta fiecare mama , tata, bunic sau bunica, sau cum se mai numeste el sau ea, ajunge o varsta cand se ia la brat cu cel tanar. Si ce poate fi mai frumos decat SA AI CU CINE MERGE LA BRAT, asta insemnand ca familia ta este PREZENTA, acolo cu tine !

Bucura-te alaturi de cei dragi, ia la brat 40 cu 80 , sau pur si simplu ia la brat viata indiferent de varsta !!!!!!

Viata e plina de surprize, asadar surprinde-o tu prima  !

P.S. trei generatii acum trei ani!