Opreste-te cand SIMTI TU si nu cand simte corpul tau. Invata sa spui stop atunci cand nu mai poti sau atunci cand e prea mult.
Nu cere odihna fara sa spui exact unde sa fie, cum sa fie, de ce sa fie. Cauta cuvintele potrivite si vei vedea ca Universul iti aduce inapoi exact ceea ce ai cerut.
Dupa un week-end in care am lucrat intens cu 4 copii minunati, si in care am incercat sa le explic si sa le arat cum functioneaza emotiile, fricile, dorintele, a sosit si momentul meu, pe care stiam clar ca Universul mi-l va aduce in fata tocmai pentru a-mi confirma daca EU le-am inteles sau doar le „arat” altora.
La mine totul functioneaza vizualizand, aratand, exemplificand, evident pana la o limita pe care „am discutat-o clar cu divinitatea”.
Mi-am propus asadar sa fiu atenta LA MINE si la ceea ce este IN JURUL MEU, lucru pe care nu il facem nici macar 20% din timpul nostru zilnic. Si uite asa intrand pe usa spitalului am realizat ca nu gasesc scris unde trebuie sa ajung, si butonand liftul care ma ducea in sus si in jos, am reusit sa cobor pana acolo unde suparata ca nu ajung unde trebuie, am sarit sa opresc usa cu mana pentru a vedea ce era scris pe un perete, si anume descrierea etajelor. Nimic nu este intimplator, corect?
Pe sectia unde am ajuns, m.am gandit de ce problema pentru care venisem si care era ” nici macar o boala” vorba medicului, se transformase in ceva complicat, care necesita stationare intr-un pat, si evident inca o zi de spital. Ce trebuia sa vad oare?
Am inteles ca te poti OPRI TU cand simt, fara interventia Universului, dar de cele mai multe ori nu face acest lucru pentru ca: ” trebuie sa ajung acolo” ” trebuie sa fiu acolo” ” trebuie sa raspund la telefon ” si tot asa, si de fapt ALEGEM sa fie asa pentru a nu fi RESPONSABILI de raspunsul pe care trebuie sa il dam, de explicatia ce trebuie spusa., etc.
In linistea camerei de spital, timpul care mi se parea ca zboara pana acum cateva clipe, se linistise brusc. Ochelarii nu imi mai erau necesari pentru a citi chiar daca in camera era semi intuneric, iar in locul unde trebuia sa fiu, oamenii se descurcau si fara mine.
A doua zi, mi-am dat seama ca desi era dimineata, in timpul saptaminii, puteam lipsi cateva ore fara sa fie o problema, lucrurile avand o desfasurare a lor si fara prezenta mea, iar locul in care ma aflam mi-a aratat ca nu imi doream categoric o astfel de „odihna”.
Stresul si agitatia dnei doctor, era de legata de aceeasi tipologie a pacientilor care o cautau, care nu aveau nimic grav, insa care aveau corpul mult prea greu de „accesat”, si asta mi-a confirmat parca frica de care cu siguranta nu scapase inca. Pentru mine era vizualizarea gandurilor avute, legat de ceea ce simti tu ca om, tu ca si corp atunci cand ajungi acolo, si asta am experimentat, dorindu-mi sa trimit toate gandurile ce au fost si care mai aveau sa vina, intr-o lumina plina de sanatate si bucurie de viata. Printre oamenii de acolo erau multi in varsta si acest lucru m-a facut sa ma gandesc cum majoritatea oamenilor sunt „invatati” parca sa se gandeasca la batrinete ca fiind ceva ce face dintr-o categorie : plina de durere, suferinta, medicamente , lipsuri, financiare, lipsa somnului, lipsa calatoriilor, lipsa prietenilor care pleaca rand pe rand, si asa mai departe.
Mi-am dorit sa pot imparti cartonase colorate oamenilor, in care sa le spun ca ESTE ALEGEREA NOASTRA sa vedem , sa vizualizam cum NE DORIM NOI SA FIE orice ar fi ! Si mi-am imaginat cum ar fi sa avem fiecare salon desenat, cu paturi pline de culoare si in fundal sa fie muzica de relaxare si vindecare.
Ei bine , cred ca in cateva luni, medicii s-ar plcitisi din lipsa pacientilor care s-ar vindeca mult mai repede si nimeni nu ar mai reveni !
Haideti sa ne bucuram de ceea ce avem ACUM , AZI si nu de ceea ce am avut ieri sau vom avea maine, pentru ca ceea a fost nu va mai fi, iar ce va fi nu stim inca.
Bucurandu-ne de ASTAZI oprim timpul acolo unde ne face cea mai mare placere, vizualizand ceea ce ne dorim cel mai mult, tinand cont si de ceea ce sufletul nostru isi doreste !