„- Taci !” se auzi o voce inceata.
„- Nu rezolvi nimic asa, ci doar vei alimenta energia celui despre care tu vorbesti ! ” spuse in continuare vocea catre minte.
Insa discutia merse mai departe, si mai departe, pentru ca aceasta era maniera, stilul de a gasi conversatii, sau poate de a se lamenta. De cate ori nu ne trezim ca ne plingem de o situatie, si o povestim si iar o relua fara sa o lasam sa se duca sau sa se vindece. Gasim parca de fiecare data mediul si interlocutorul perfect, si parca de abia asteaptam sa ne intrebe ceva pentru a deschide subiectul despre care stim noi ca trebuie sa mentionam, astfel incat reusim sa creeam cadrul perfect pentru ca povestea sa nu se termine niciodata !
Dar daca am lua hotarirea sa nu mai discutam? Sau pur si simplu sa raspundem monosilabic?
Am observa ca de fapt nu multe sunt persoanele care doresc detalii sau informatii, ci noi suntem cei gata, gata sa le oferim ca si cand ar trebui sa ne scuzam, sa ne aratam partea buna sau sa cautam ceva ce poate nici nu merita sa mai fie discutat.
De multe ori aceasta palavrageala fara rost, fara un scop anume, devine mai interesanta doar din dorinta, de a atrage atentia sau chiar a te disculpa.
Daca am descatusa si am lasa liber spiritul nostru ce s-ar intimpla?
Ce ne determina sa dam mereu mai mult decat este necesar, sa explicam, sa reluam si sa tot spunem ce si cum a fost sau de ce a fost, si tot asa?
Ce oare ne face de fapt atat de vulnerabili si unde oare a mai trebuit sa ne justificam asa de mult pentru a nu fi pedepsiti, pentru a avea recunoasterea lumii, pentru a putea avea prieteni sau cine mai stie fiecare ce motive a avut candva cand am produs acel lant care se repeta cu fiecare ocazie pe care noi o lasam sa apara in viata noastra.
Suntem maestri in a lasa roata sa apara iar si iar, fara sa o oprim si sa incercam sa vindecam sau macar sa gasim ce anume a declasat acel factor in noi.
Cine si ce s-a intimplat, cine si ce ne-a facut sa punem pe tapet cum suntem noi , sau ce stim noi sa facem in realitate?
Daca macar intr-o zi am renunta la toate acestea, am mai putea fi noi? Cine am deveni de fapt?
Multitudinea de intrebari, ne face insa sa realizam cine sunt adevaratii prieteni, colegi, vecini, vazand ce putini au ramas cei de linga noi, cei care nu asteapta si nici nu doresc justificari, lasand totul sa fie asa cum este.
In noua lume aparuta, prea multe cuvinte nu isi gasesc rostul, deoarece ele devin unelte folosite doar in cazuri majore sau de necesitate, in rest lucrurile se desfasoara intr-o liniste deplina, cu intelesuri nebanuite.
Justificarile au incetat si mintea nu mai este plina de ganduri, idei, pareri, rugaminti, opinii, ci pur si simplu se bucura de frumusetea vietii. Timpul sta parca in loc, lasand experientele noi sa apara.
Asa ca, lasa-te macar o zi sa renunti la tot ce inainte trebuia sa faci, si simte bucuria noii vieti ce se arata ca si cand acum ai ajuns aici!
Bucurie sa fie pentru toti si in toate !
Alte articole
Draga MAMA !
