Despre copiii curcubeu toti am citit sau macar am fost curiosi sa verificam repede pe google ce inseamna, cum sunt, unde i-am vazut sau intilnit poate, si poate chair am indraznit sa ne gandim daca copilul nostru sau al prietenului nostru este asa.
Ei bine, despre adultii curcubeu, nimeni nu a scris, poate si pentru ca era normal ca acei copii sa devina adultii de care mie mi se pare important sa vorbim. Dar cand i-am „intilnit” pe acesti adulti, mi-am amintit imediat de unde vin ei si mai ales ce oameni faini sunt! Nu am avut ocazia sa fiu neaparat „linga” ei dar pentru mine si o pagina rasfoita, sms-ul lor sau orice altceva ce ma leaga de ei ma ajuta sa ii identific.
Ascultandu-l pe Neale Donald Walsch mi-am dat seama pentru a milioana oara ca exista oameni care ajung in viata mea cu un scop anume, oameni ce pot schimba lucruri, ce pot realiza ceea ce altii lupta prin eforturi, cursuri si multe alte metode sa poata realiza.
Ma uit la omul aparut in lumea mea si vad in tacerea lui ca de fapt cuvintele lui pot fi inlocuite uneori prin tacere, tacere care vede si simte mai mult decat multi altii, care reuseste sa atinga culmile infinitului fara macar a clinti un deget.
Ridica privirea si se uita la cei din jurul tau stiind parca cine si ce este, cine si ce vrea, cine si ce poate, cum si de ce suntem toti acolo, insa pastreaza pentru el orice obiectie, judecata sau idee despre cum si ce este, despre cum si ce ar putea sa fie. Nu judeca si nu face aprecieri pentru ca toate acestea nu il ajuta la nimic.
Intelege vietatile din jurul lui comunicand unii cu altii intr-un mod despre care mi-am imaginat doar ca ar putea fi posibil.
Nici aici vorbele nu sunt necesare, din priviri accepatrea sau negarea se simt si lucrurile se aseaza asa cum trebuie sa fie.
Omul acesta simte schimbarea, simte iubirea sau ura, simte durerea sau frustrarea, simtee cand totul a ajuns la capatul puterii sale, si-atunci ascuns in carapacea proprie alearga departe, acolo unde altii ajung doar cu masina sau folosind o harta. Acolo drumul greu si anevoios, plin de gropi sau denivelari sunt mici si neinsemnate, fac parte din tot si toate, iar sufletul gaseste alinarea. Nu conteaza vremea, de ploua sau de ninge, si nici macar nu conteaza ca ai reusit sa ajungi in alt capat al padurii sau al orasului, conteaza doar ca acolo reusesti, din nou fara cuvinte, sa gasesti variantele optime de urmat, calea sau ideea care te va readuce in planul acesta.
Nu poti inca sa renunti la lupta din lumea noastra, ca si cand acesta ar fi drumul pe care esti obligat sa il urmezi, sau poate este inca frica de a nu dezamagi pe cei mai dragi care sunt parte din tine si din tot ceea ce faci.
Oricum lumea ta asteapta linistita, alaturi de tacerea ta, sa ai curajul sa te decizi in tot si toate, si astfel sa poti pasi in iubire si liniste pe adevaratul tau drum.
Ai linga tine acel inger care te trage de fiecare data atunci cand pierzi echilibrul si cand crezi ca totul e pierdut, regasindu-ti de fiecare data puterea de a merge mai departe, de a renaste si recrea ceva ce a cazut.
Nu stiu daca il vezi sau daca il simti, daca crezi in el sau in orice altceva, nu stiu daca realizezi tot ceea ce eu vad, sau pur si simplu pentru tine aceasta este normalitatea iar pentru mine este ceva iesit din comun.
Vorbele lui Neale Donald Walsch aduc de multe ori cu vorbele tale, si am realizat ca voi doi va asemanati, ca aveti ceva al vostru, aveti ceva in comun categoric, ceva care va face sa fiti altfel decat noi ceilalti.
El povesteste in „Conversatii cu Dumnezeu” cum si de ce a inceput sa scrie aceste carti, ceea ce pentru mine a fost din nou un moment in care am realizat ca ne readucem aminte de el, prietenul nostru, Dumnezeu, atunci cand nimeni nu mai este linga noi,cand totul are o alta dimensiune si mai ales cand tot ce ne inconjoara printre contur in cel mai simplu fel.Mintea noastra insa nu este pregatita pentru asa ceva, poate ca de aceea nu multi sunt cei gata sa renunte la trancaneala ei zilnica.Ma bucura ca unii reusesc sa aiba taria de a cere si striga dupa ajutor in cele mai grele momente ale vietii, si imi pare rau pentru cei ce spera ca doar ei singuri pot gasi calea.
Din „fericire” as putea spune, fiecare are liberul arbitru de a alege si de a face ceea ce considera el bine si benefic pentru viata si linistea lui.
Adultul curcubeu, stie care este calea raspunsului potrivit pentru sufletul lui, aici si acum, pentru bine lui suprem, si astfel totul se aseaza asa cum trebuie sa fie.
Ce oare as mai putea spune, decat sa deschidem ochii larg si sa fim prezenti cand acesti oameni minunati sunt in jurul nostru pentru a invata ceva din felul lor de fi.
NOI toti suntem minunati si unici !
