„Micuta mea libelula cu aripile fine si stralucitoare statea pe marginea apei, batand usor usor din aripi. Pentru o clipa am crezut ca s-a ridicat din luciul apei ca o fiinta venita dintr-o alta lume. Am observat-o insa cu cata gingasie si naturalete se misca, cautand sa cuprinda cu ochii ei mari parca tot pamintul. Fara nici un zgomot s-a asezat pe o frunza iar apoi si-a luat zborul catre inaltul cerului.”
Atat de curioasa si de linistita, cu o viata scurta dar plina, reuseste sa fie prezenta atat cat este nevoie!
Cand eram micuta imi era frica de libelule.Le vedeam ca pe niste insecte mari si ciudate, acum insa am realizat ca sunt de fapt atat de fragile, atat de frumoase prin culorile aripilor, dar atat de inteligente!
Asa suntem si noi in ochii celorlalti, uneori mari si ciudati, alteori mici si draguti, si cu fiecare om sau privire, noi suntem altceva.
Si ce frumos este acest lucru!!!!
Pina sa ne dam seama de acest lucru, ne gandim critic la fiecare vorba pe care o auzim despre noi, insa cat de plictisitor ar fi sa gandim toti la fel, nu crezi?Sunt atat de multe suflete si atat de multe ganduri. Ce frumos!!!!!
Asadar, Micuta mea libelula, zboara catre inaltul cerului si pentru timpul pe care il petreci aici, lasa bucuria de viata sa ne umple sufletele !!!
“Cand imi intind crengile ajung pina la cer!”
„Partenerul potrivit !”
